În orice perioadă traducerea a răspuns cerințelor obiective ale societăților interesate de progres și de afirmare. Istoria acestei activități ne pune în contact cu evoluția acestui efervescent câmp de studiu. Așa cum s-a întâmplat în istoria altor popoare ale lumii, traducerile s-au împletit cu cultura și literatura română încă de la începuturi.
Limitându-se doar la procesul simplu de interpretare din timpurile formării și colonizării statului dac sau a perioadei zbuciumate a evului mediu, traducerea a căpătat un rol cultural în secolul al XIV-lea odată cu dezvoltarea unor formațiuni statale în jurul lanțului carpatic.
Primul text scris în limba română este datat în anul 1521 (limba vorbită oficial în biserică fiind limba slavonă), fiind prima mențiune oficială cu privire la traducerile din și în limba română. De altfel, anul 1500 a marcat începutul unei perioade în care s-au copiat texte traduse în limba română, remarcându-se textele religioase și cărțile populare. De asemenea, întreținându-se relații cu țări europene mai dezvoltate ni se dezvăluie cronici din primele etape ale altor literaturi scrise în slavonă și greacă – limbi de mare circulație (pe langă latina). Obiceiul de a înălța biserici și mânăstiri a creat premisele întemeierii unor relații cu arhitecți, pictori străini cât și cu centrele religioase ale Bisericii Răsăritene, un alt mod prin care limbile vorbite au pătruns în graiul și scrierea românilor. Nicolaus Olahus a folosit latina în toate scrierile sale. Această circulație a valorilor spirituale din domeniul culturii a avut ca rezultat pe de o parte folosirea pe scara largă a limbilor străine, iar pe de alta parte, dezvoltarea traducerilor. Secolele XVI-lea și XVII-lea completează sectorul traduceri din Vechiul si Noul Testament, folosindu-se limba română comună, cu accente de formă modernă, lesne de înțeles chiar după trecerea a trei sute de ani. Activitatea lui Coresi completează tabloul unificării limbii române prin traduceri editate sau efectuate de el. Istoricul și omul de stat Nicolae Costin a fost primul european care a tradus din latină, aducând un aport propriu, original. În anul 1688, a apărut prima versiune completă în limba română a Bibliei (Biblis de la București). Merită reținut că Dimitrie Cantemir este primul român tradus in limbi străine. Îngemănarea traducerilor cu dezvoltarea conștiinței lingvistice a românilor a fost continuată de cărturarii Școlii Ardelene: Samuil Micu-Clain, Gheorghe Șincai, cunoscător a patru limbi (a tradus lucrări teologice, științifice, lingvistice și pedagogice) Petru Maior, Ion Budai Deleanu, Gheorghe Lazăr. În Moldova, Gheorghe Asachi împreună cu generația pașoptistă au tradus din diverse domenii și din toate părțile lumii. Pașoptiștii Țării Românești în frunte cu loan Heliade Rădulescu au inițiat, printre alte programe de promovare culturală a poporului, acea „Bibliotecă Universalis“. Metoda de traducere în limba românească (în sec.XVIII-XIX-lea, încă nu ”română”) urmărea îndeplinirea unor idealuri naționale – dobândirea autonomiei teritoriale, administrative și lingvistice tocmai pe baza dovedirii sorgintei latine iar o concepție clară despre limbă este identificată abia în sec. 19. Astfel, traducerile încep să-și arate rezultatele în scrierile cărturărești și gazetărești a acelor vremi: Asachi, I.H. Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Alexandru Donici, Costache Negruzzi, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri – în comediile și dramele sale.
Mediu și mijloc de creație, limba română și-a fluidizat din vechime resursele înspre traducere, ca limbă țintă dar și ca limbă-sursă. Impactul major al traducerilor asupra culturii, rolul acestora în formarea limbilor și literaturilor, mai cu seamă în Europa – continentul a cărei spiritualitate și cunoaștere s-a născut și prin practicarea acestor activități, s-a demonstrat continuu. Marelui poet Mihai Eminescu a cărei activitate de traducător este de notorietate i se alătură prin traducerea clasicilor, George Coșbuc (Odiseea lui Homer, Divina Comedie a lui Dante). Șt.O. losif cu admirabile versiuni din Schiller sau Shakespeare dar și George Topîrceanu. O. Goga ne-a tradus principalii poeți maghiari, în timp ce Liviu Rebreanu i-a tradus pe prozatorii maghiari. Titanicul Nicolae lorga citea în 11 limbi străine și vorbea cinci sau șase; de fapt o mare parte din cele 1250 de cărti și 25.000 de articole ale sale au fost scrise și în limbile franceză, engleză, germană și italiană.
La începuturile teatrului românesc s-au pus în scenă, în limba autorului apoi în traduceri, piese străine din clasicii greci, francezi, germani și italieni, iar mai târziu din Shakespeare, care și-a câștigat un loc fruntaș în repertoriul Teatrului Național din București. Primul loc în ierarhia traducerilor este ocupat de Liviu Rebreanu: în 21 de țări de pe tot mapamondul chiar din timpul vieții lui, ridicându-se acum la 77 de titluri în 25 de limbi publicate în 31 de țări. Doar ”Ocolul lumii în opinci de aur”, romanul Desculț, a lui Zaharia Stancu îi echilibrează performanța. Un loc aparte îl are și Tudor Arghezi, nu numai prin splendidele versuri din comediile lui Molière, ci si prin foarte originalele prelucrări ale fabulelor lui La Fontaine.
Prima jumătate a secolului nostru a fost dominată de o masivă campanie de traduceri dar standardele acestora se raportau la factorul comercial iar aspectul cantitativ era predominant. Din necesitatea unui parcurs inovator și al științei și tehnicii universale s-au stabilit cote, ierarhii, trasee geografice cu multiple sensuri ale relației creator-traducător-cititor. Cu o elită intelectuală dornică în a promova traduceri calitative din spațiul universal, în ciuda condițiilor limitate de pozițiile dogmatice ale cenzurii impuse de regimul totalitar comunist dar și a celui de autocenzură, s-a înregistrat o explozie a activității traductive. În această perioadă s-au pus bazele normelor de traducere care au asigurat crearea unor texte rescrise-traduse așa-zise adecvate textelor inițiale dar și accesibile publicului, prin înlocuirea modelului cultural francez cu cel britanic – fapt atestat și apreciat de criticii de specialitate. Odată intrată în curs de modernizare, cultura română își continuă contactul direct cu cea europeană prin angajament ferm grație traducerilor și cu scopul de integrare a operelor create în alte limbi de cultură. Orientat spre creatori valoroși din exil, a căror scrieri s-au evidențiat în străinătate fără intermediul traducerilor, explozia fenomenului traductiv ia amploare. Se conturează un adevărat sistem barometric centrat pe noțiunea de plurilingvism – exiști ca autor dacă ești tradus!
Datorită traducătorilor profesioniști din zilele noastre, dăruiți și pasionați ca A.E. Baconski, , Romulus Vulpescu, Dan Grigorescu, Șt.Aug. Doinaș, Petre Solomon, au devenit accesibile capodopere de pretutindeni din toate secolele în traduceri bune sau excelente, uneori în mai multe versiuni competitive. Remarcabile rămân spectaculoasele 90 de poezii „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare“, în traducere imaginară de V.Voiculescu, confirmarea talentului nemuritor a bardului englez.
Activitatea de traducere literară s-a redus mult în ultimele decenii, a continuat totuși în domeniul poeziei, mulți traducători străini acordând interes versurilor lui Marin Sorescu, prezent și ca dramaturg în lumea întreaga, Nichita Stănescu, St. Aug. Doinaș, ale Anei Blandiana, ale lui Mircea Dinescu (contribuție curajoasă de dizidenți și critici ai regimului ceaușist), lui Mircea Cărtărescu care-și transpune, de altfel, trăirile din momentul receptării, interpretării, lecturării operei sale în alte limbi, în jurnalul binecunoscut.
Un progres uriaș se înregistrează astăzi în domeniul traducerilor specializate, tehnico-ștințifice, juridice, medicale efectuate în limbaje funcționale în care elementul esențial îl constituie beneficiarul. Activitatea ca atare a devenit o profesie independentă, rezultatul prestării muncii-deseori mai dificilă decât a autorului, conduce continuu la evoluție și orientare spre o productivă și necesară performanță.
Acest articol a fost conceput de către departamentul nostru de Copywriting, cu mulțumire și recunoștință doamnei Mirela Elena (M.E.C.) pentru cercetare și compunere.
Birou traduceri sector 3 Bucuresti Tradoteca .
